Factori protectivi de dezvoltare a rezilienței la copii
- Ce înseamnă reziliența?
- Care sunt factorii protectivi în dezvoltarea copiilor?
- Cum adulții participă la dezvoltarea rezilienței la copii?
Ca părinți, sau adulți ce interacționăm cu copiii, foarte des avem contribuții prielnice dezvoltării și împuternicirii copiilor și nici măcar nu ne dăm seama. „Lasă-l să facă singur!” sau „Să vedem cum va reacționa când va descoperi că este jumătate din prăjitură” sau „Să asistăm în lupta sa cu această provocare”, mesaje de genul acesta pot să fie cele mai potrivite pentru dezvoltarea rezilienței la copii. Dar ce înseamnă reziliența propriu-zisă? Se referă la o adaptare în fața unor stimuli, de obicei stresori, pentru a fi depășiți și a reveni la un echilibru firesc persoanei. La copii, trecerea de la perioada atotputernică, copilăria mică, în care adulții reacționau la orice gânguri de disconfort, este o mare provocare dezvoltarea rezilienței. Multe din evenimentele firești, din partea adulților sunt interpretate ca negative sau uneori chiar traumatizatoare. Este indispensabil, asigurarea unor factori generali protectivi pentru a fi siguri că provocările nu îi va răni, ba din contra, le va ajuta să devină mai puternici.
Care sunt acei factori protectivi de care nu trebuie privați copiii?
Există anumiți indicatori, indispensabili dezvoltării copiilor pentru a trece cu succes de momentele neplăcute la orice vârstă. După cum zic mulți părinți, copiii nu trebuie hipertutelați, că de altfel nu se vor descurca în viață, de cealaltă parte expunerea lor în mod neprotejat la stres, îi poate inhiba sau bloca în dezvoltare. Este limpede că nu e în folosul lor să sărim să le îndeplinim orice poftă sau să facem în locul lor toate serviciile. Nu ar fi nimic grav dacă un copil s-ar îmbrăca singur încă din mica copilărie, sau dacă și-ar face temele singur încă din clasa întâi sau dacă și-ar alege singur ce să mănânce, cu cine să prietenească, cât să se joace, să facă curățenie, să participe la discuțiile importante din familie sau să lupte cu alte obstacole, însă toate acestea, în contextul unor asigurări continuie.
Care ar fi acei indicatori protectivi de care nu trebuie să privăm copiii? În primul rând, relația armonioasă cu adulții. Orice nu s-ar întâmpla, copilul trebuie să fie sigur că nu va fi abandonat și nimeni nu va înceta să îl iubească. Cu cât mai cert este relația cu părinții, cu atât mai liber se va simți să exploreze și să experimenteze. Este ca și cum „Nu am frică să încerc ceva, pentru că oricând există brațele mamei ce mă vor restabili”. Atașamentul stabil și sănătos pune cea mai mare piatră în dezvoltarea micuților, odată ce oferim iubire necondiționată destulă micuților, scad probabilitățile ca evenimentele cu care se confruntă să devină traumatizante. De exemplu, Ionel, după o mare investiție în prietenia cu Marius, colegul său de clasă, a simțit un puternic sentiment de trădare, în timp ce nu s-a găsit printre invitații sărbătorii cu ocazia zilei de naștere a lui Marius. Este firesc să se simtă trist și să se întoarcă la mama sau tata să vorbească că nu este dreptate și că a fost desconsiderat. Reziliența nu înseamnă să nu simtă emoții negative, dar înseamnă revenirea la emoția echilibrată într-un timp destul de scurt. Această putere se antrenează, odată cu experimentarea unor stresori potriviți vârstei.
Alți factori protectivi pentru copii:
- Încrederea în viitor;
- Încrederea că deține forțe interioare;
- Simț al umorului;
- Organizare și reguli în casă;
- Relații armonioase în familie;
- Experiență pozitivă la școală;
- Relații armonioase de prietenie;
- Libertatea de a solicita ajutor;
- Spațiu pentru a se juca și a explora;
- Oportunități de exprimare și autodezvăluire;
- Imagine de sine pozitivă;
- Asigurarea necesităților fiziologice;
- Libertatea de a alege și de a participa la decizii;
- Protecție în fața factorilor și mesajelor traumatizante.
Bineînțeles că sunt mai mulți factori de menționat, o parte din ei se subînțeleg în cele relatate mai sus și pot fi discutați, chiar direct cu copiii. Dacă adulții asigură o protecție copiilor, îi pot încuraja la experiențe provocatoare pentru dezvoltarea rezilienței – un fel de antrenare a puterilor ce le vor prinde bine în viață. De exemplu, după cum s-a menționat într-un exemplu mai sus, experimentarea respingerii, discutarea și reflexia cazului în care Ionel s-a simțit respins de Marius într-un anumit caz.
Situații în care copiii ar negocia cu alți copii pentru a ajunge la un numitor rezonabil: De exemplu, puteți oferi o prăjitură la doi copii, sau puteți oferi o jucărie la trei copii, sau puteți invita copiii să decidă ce alternativă de a petrece timpul ar alege. Implicarea copiilor în decizii familiale, în stabilirea unor obiective și scopuri, implicarea în depunerea unui efort pentru a obține ceva, discuția despre propria responsabilitate în cazul unor eșecuri sunt momentele cheie ale rezilienței. La fel de important ar fi discuția despre bogăția emoțională ce o simt copiii în anumite situații. În primul rând învățarea cuvintelor ce se referă la emoții, în al doilea rând antrenarea identificării acestora la sine cât și la ceilalți, sunt lucruri benefice în formarea comportamentului la copii. Un alt exemplu de dezvoltare a rezilienței ar fi construirea unei filozofii interioare prin care copiii sunt convinși că pot apela la ajutor, chiar dacă sunt momente grele vor veni și vremurile bune (lucrurile se îmbunătățesc), dacă se discută ce îi deranjează, îi va ajuta să se simtă mai bine. Un alt aspect important în filosofia copiilor ar fi faptul că emoțiile neplăcute sunt firești și confruntarea cu acestea va aduce succes și dezvoltare.
În concluzie, reziliența se referă la acea abilitate de a reveni la un echilibru emoțional apelând la forțe, cunoștințe, resurse interioare, cât și exterioare. Copiilor le este prielnic o protecție neapărată, pe de o parte, tot așa, au nevoie de stimuli și situații provocatoare pentru a-și dezvolta puterile prospective de depășire a altor situații din viitor.
Pentru a afla mai multe despre reziliența la copii vă încurajăm să urmăriți un video, accesând următorul link: https://www.facebook.com/artico.md/videos/3166745526891877
Autor: Didenco Andrei, Psiholog CRCT ARTICO