Sesiune informativă privind integrarea copiilor în activități socio-educative
- luni, 4 aprilie 2022
- Publicată în: Anunțuri Cabinetul Psihologului

La data de 6 aprilie 2022, ora 15:00, Centrul Republican pentru Copii și Tineret ARTICO, în colaborare cu Terre des Hommes Moldova, va desfășura o sesiune online dedicată incluziunii copiilor în activități socio-educative pentru cadrele didactice, conducători de cercuri și alți specialiști care interacționează cu copii, inclusiv cu copii din familii refugiate.
Persoanele interesate sunt încurajate să se înscrie, completând formularul de înregistrare, până la data de 5 aprilie 2022: https://forms.gle/PwhYq6rNuped5d4y7
Adulții ce interacționează cu copiii, întâmpină situații în care sunt provocați să asigure copiilor un spațiu incluziv în activități de instruire, educative și ocupaționale. În contextul actual, se evidențiază și necesitatea de a integra copiii refugiați, care au parte de aceleași drepturi și necesită sprijinul prietenos pentru a se simți în siguranță în activitățile ce urmează să se alăture. În acest sens, această sesiune vine să informeze adulții despre aspecte importante ce i-ar ajuta să ofere un sprijin potrivit atât copiilor refugiați, cât și beneficiarilor nou-veniți în activitățile ce le desfășoară.
Subiecte abordare:
1. Aspecte generale ce se referă la integrarea copiilor în activități ( inclusiv copii refugiați);
2. Cum pot să contribui la sporirea bunăstării copiilor?
3. De ce trebuie să țin cont pentru o incluziune a tuturor copiilor?
4. Exemple de activități și bune practici în desfășurarea activităților cu copii.
5. Concluzii și recomandări.
Această inițiativă vine din partea Serviciului Psihologic CRCT ARTICO în colaborare cu Terre des Hommes Moldova, cu scopul de a sensibiliza adulții în privința integrării persoanelor în activitățile cu copiii.
CRCT ARTICO este o instituție publică educațional-metodică de învățământ extrașcolar la nivel național, parte componentă a sistemului de educație, ce contribuie la dezvoltarea și implementarea politicii statului în domeniul educației copiilor și tinerilor, punând accent pe acordarea de asistență metodică și metodologică instituțiilor de învățământ extrașcolar la nivel național, pe coordonarea programelor și proiectelor în domeniul învățământului extrașcolar la nivel național, cât și pe implementarea serviciilor de educație extrașcolară și
diseminarea bunelor practici la nivel național.
Terre des hommes reprezintă o organizație elvețiană de ajutorare a copiilor. În Republica Moldova, Terre des hommes activează începând cu anul 2004, programele organizației fiind orientate spre asigurarea unui sistem sigur dedicat tuturor copiilor din țară, care le poate garanta protecția, dezvoltarea și implicarea în procesele sociale, educaționale, culturale și de sănătate care îi privesc.