Studiu: Ce se întâmplă când copilul petrece mai mult de 2 ore pe zi în fața ecranelor?
- luni, 15 octombrie 2018
- Publicată în: Cabinetul Psihologului

Copiii care petrec mai mult de două ore zilnic în fața ecranelor (telefoane, tablete, computere, televizoare) au capacități cognitive mai slabe decât cei care se expun limitat, este concluzia unui studiu publicat în revista britanică Lancet Child and Adolescent Health.
Studiul a fost condus de cercetători canadieni de la Institutul CHEO, Universitatea din Ottawa și Universitatea Carleton. Acesta a fost realizat pe un grup de 4.520 de copii cu vârste cuprinse între 8 și 11 ani din mai multe regiuni din Statele Unite.
Odihna, timpul petrecut în fața ecranelor și activitatea fizică au fost criteriile după care s-au condus cercetătorii. Potrivit chestionarelor completate de familii, doar jumătate (51%) dintre copiii participanți la studiu dorm suficient (între 9 și 11 ore de somn), 37% petrec mai puțin de două ore în fața ecranelor și 18% practică o oră de activitate fizică în fiecare zi.
În urma testelor cognitive referitoare la limbaj, memorie, capacitate de reacție și concentrare, studiul scoate în evidență o legătură foarte clară între timpul petrecut în fața ecranelor și performanțele copiilor. Astfel, cercetătorii au ajuns la concluzia că mai mult de două ore pe zi petrecute de copii în fața ecranelor le sărăcește dezvoltarea cognitivă.
Totodată, studiul mai scoate în evidență că somnul și expunerea la dispozitivele cu ecran sunt în mod direct legate de facultățile intelectuale ale copiilor, în timp ce activitatea fizică singură nu are impact asupra capacității cognitive, fiind în același timp factorul cel mai important pentru o bună sănătate fizică a copilului.
Copilul tău stă prea mult timp pe telefon, tabletă și televizor? Citește în continuare câteva recomandări care te pot ajuta să limitezi timpul de expunere a copilului în fața ecranelor.
- Începe cu o discuție detașată și ”ca între adulți” cu copilul tău. Întreabă-l despre preferințele sale în domeniul gadget-urilor, care jocuri îi plac mai mult, ce emisiuni, filme îi place să privească, pe care site-uri petrece mai mult timp. Apoi ghidează discuția către beneficiile și riscurile utilizării gadget-urilor de către copii. Vorbește-i despre influențele negative și despre necesitatea unui echilibru în utilizarea acestora.
- Stabiliți împreună un set de reguli cu privire la folosirea telefonului, tabletei și a televizorului. Regulile stabilite trebuie să răspundă la următoarele întrebări:
- Unde poate copilul să folosească gadgetul?
- Când poate copilul să-l folosească?
- Cât timp?
- Și cu ce scop folosește copilul gadgetul.
- Alege împreună cu copilul pedepsele ce vor urma dacă acesta nu respectă regulile stabilite și ce recompense va primi dacă respectă aceste reguli.
- Înarmează-te cu multă răbdare și urmărește ca regulile să fie respectate. Aplică pedeapsa când copilul încalcă regula și recompensează-l când o respectă.
În prezent, tot mai mulți oameni de știință afirmă că copiii nu ar trebui să dețină un telefon mobil sau o tabletă personală până la vârsta de cel puțin 12 ani. Conform studiilor realizate de aceștia, copiii care dețin telefoane și tablete încă de la vârste foarte fragede, riscă să fie privați de somn, să devină dependenți de aceste aparate, să devină obezi, agresivi, sau să sufere de anumite boli mintale.
de Alexandru Chistol – psiholog, NLP practitioner.
Pentru informații suplimentare și programări apelați la nr. 079719589 sau transmiteți mesaj la alex.chistol@gmail.com